Batranul intelept

Amurgul se lǎsǎ precum o cortinǎ roşie peste oraşul cu clǎdiri înnegrite de smog iar forfota din centrul oraşului începu odatǎ cu încheierea programului de lucru al salariaţilor.Letiţia ieşi în grabǎ din birou pe uşa din mahon schiţând un zâmbet amabil cǎtre ceilalti colegi. Ştia cǎ amabilitatea face parte din rutina serviciului dar nu acest lucru o determina sǎ se comporte în aşa fel. Îşi aşezǎ pe umǎr geanta neagrǎ din lac ce avea douǎ barete prinse în clame de metal iar pe celǎlalt braţ trenciul cambrat de culoare gri. Era o fire veselǎ şi emana un aer boem moştenit de la tatǎl ei pictor. Ridicǎ mâna încinsǎ de un ceas auriu, cu cadran modern în formǎ ovalǎ şi îşi aţinti privirea pe secundar care aratǎ clipǎ de clipǎ scurgerea timpului. Oh, dacǎ ai putea opri timpul în loc, gândi ea. Se duse cǎtre fereastra întredeschisǎ de unde se iţea o luminǎ obscurǎ care se împrǎştia domol pe holul lung al clǎdirii. Prin ochiurile alburii ale geamurilor zǎri copacii ce erau goliţi de frunze iar crengile jilave de burniţa de toamnǎ târzie. La colţul strǎzii se arǎtǎ un bǎtrân în straie ponosite care cerea mila trecǎtorilor. Letiţia se întrebǎ: Oare pentru acest bǎtrân timpul conteazǎ?Îl ştia de când venise cu recomandarea pentru angajare. Bǎtrânul avea faţa brǎzdatǎ de riduri adânci, nişte ochi în care licǎrea o luminǎ specialǎ, era umil şi parcǎ stingherit de situaţia lui de a apela la bunǎvoinţa oamenilor. Tânǎra de cum îl zǎri se cǎutǎ în buzunare pentru ceva mǎrunţiş cu un gest milostiv, fiind obişnuitǎ cu cerşetorii de pe bulevardul din centrul oraşului. Se opri o clipǎ şi observǎ faţa bǎtrânului care se ridicǎ spre ea cu un aer, ce îi pǎru fetei familiar. Nu, nu era ca ceilalţi, îşi zise. Nu era un cerşetor. Gândul acesta avea sǎ îi persiste mult timp în minte. Bǎtrânul remarcǎ mimica de uimire a Letitiei şi îşi lǎsǎ ochii în pǎmânt, ruşinat de gândul citit din mintea fetei. Letiţia scotoci precipitat prin buzunar şi nu ştia ce sǎ facǎ, cǎci o mai despǎrţeau doar câţiva paşi pânǎ la bǎtrânul pe care vroia sǎ-l omeneascǎ cu câteva monede, însǎ nu gǎsea nimic în buzunarul larg ca un burduf. Bǎtrânul cu ochi ageri schiţǎ un zâmbet cald şi îi spuse cu o voce joasǎ: Lasǎ fata tatii, Domnul va sa vadǎ gestul tǎu! Mergi în pace!Fetei îi trecu un fior neobişnuit la aceste vorbe pline de blândeţe ale bǎtrânului. Bâjbâi câteva scuze, neştiind cum sǎ reacţioneze. Se grǎbi, mulţumind în gând pentru îndemn şi se îndreptǎ cǎtre clǎdirea unde va avea sǎ lucreze. Acolo, de unde îl priveşte acum pe acest bǎtrân.

Niciun comentariu:

Top 25

Top25.ro

Directorul meu info