Ia atitudine! Sau macar aminte!

Societatea noastra intr-adevar se confrunta cu schimbari de tot felul, unele de bun augur iar altele care dauneaza spiritului civic, civilizatiei, democratiei, in favoarea inselatoriilor si inselaciunilor de tot felul.
Ceea ce ni se intampla uneori, la cumparaturile de la hypermarketuri in ultima vreme datorita "stresului crizei", "stresului volumului de munca" chipurile doar ca o intamplare, ca factura sa fie imbogatita cu cate un produs strecurat printre celelalte coduri de pe bonul fiscal. Culmea intotdeauna unul in plus sau dublat, dar niciodata in minus, "tot asa din intamplare". Intamplare intamplatoare, ce sa mai zicem. Daca vreodata vi s-a intamplat sa platiti mai putin dintr-o eroare, va rog sa imi trimiteti un comentariu, asta ca sa nu parem a fi partinitori.
Abuzul acesta se intampla cel mai adesea pensionarilor, care in ciuda handicapurilor de varsta, auz, vaz etc. stiu cam ce au luat in cos facand o evaluare estimativa, mai ales ca ei sunt constransi de niste venituri mici.
Aceste greseli, tot mai dese in ultima perioada au devenit un obicei, fac parte din rutina locului de munca al vanzatoarelor.
Trebuie sa luam atitudine, ripostati, reprosati-le, chemati un sef de tura, trebuie chiar sa insistam sa fie consemnate undeva aceste fapte.
Ia atitudine!
Pretuieste-te!

Dans în ploaie de Ana Blandiana

Am ales o poezie minunata a Anei Blandiana care imi place foarte mult si starea de fapt pe care o emana cu care ma confrunt in existenta-mi incaruntita :D


Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe
-Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi
-Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

Tu ai ales sa fugi. Ai luat un geamantan pe care sa il tragi dupa tine pana la masina aia zburatoare cu aripi mari, care sa te treaca oceanul ce desparte lumi...
Eu am ales sa stau locului, tinta vie tuturor nedreptatilor din lumea asta amorala si ignoranta. Planeta noastra albastra in care cultivam noi sperante. Da, e un paradox, suntem in aceeasi lume dar totodata separati de ea si de noi. Avem acelasi soare, acelasi aer? Acelasi cer sub care ne invaluim noptile in mantia lui albastra?
Coltul gurii i se lasa schitand o strambatura a pometilor, ca o zvacnire nervoasa la vorbele ca niste mine antipersonal. Isi trecu mana prin suvitele parului balai parca sa alunge energiile negative ce i se perindau prin minte. Sa se elibereze, scrasni din dinti si murmura:
- Nu te credeam in stare de asa ceva! Doar mi-ai jurat iubire!
Silueta din fata ei disparu precum un fum disipat la cea mai mica adiere de vant doar fasaitul pasilor se mai auzi cateva secunde precum frunzele aruncate de pala de vant.

Top 25

Top25.ro

Directorul meu info