o alta poveste

Demult, am scris pentru o revista online un articol ce facea parte dintr-un proiect mai amplu - un roman colectiv - la care fiecare cititor participa cu un capitol. Asa ca o sa va plictisesc cu o ditamai lucrarea.

"Ploaia ii izbea fata frumoasa. Rimelul i se intinsese sub ochi parand foarte incercanata. Nu stia incotro s-o apuce. Pana la urma o lua pe drum spre casa calcand prin toate baltile adunate de ploaie. Ajunse in fata blocului cenusiu. Urca scarile tinandu-se de balustrada rece. Pironita in fata usii nu avea inca curajul de a intra in casa in care nu o astepta nimeni si nimic. Picaturile de ploaie se prelingeau pe fata-i frumoasa si din haine de parca doreau sa lase in urma gandurile ce-i potopeau mintea. Instinctiv deschise usa si speriata de ceea ce avea sa o astepte SINGURATATEA, intra. Ajunse in living si se tranti pe canapea. Atmosfera goala si intunecata, caci razele soarelui dintre norii negrii inca n-aparusera, o apasara. Nu se mai gandea la nimic era inca sub stare de soc, privi lucrurile din jur, o raceala si totodata revolta ii cuprinsesera sufletul. Era obisnuita sa fie intampinata de glasul mamei cu acel zambet, acea voce calda.
Era ostenita desi nu uitase promisiunea sa de-a si pune ordine in ganduri, indata ce va fi sosit acasa.
Se auzi un zgomot si tresari, ca atunci cand a sunat telefonul anuntand tragedia. Arunca o privire plina de ura spre coltarul ce gazduia aparatul telefonic. Langa telefon alaturi de alte obiecte zari pastilele mamei pe care le lua pentru insomnie. Un gand precum fulgerul o opri. Pe rafturile coltarului se aflau o multime de obiecte si carti. O carte cu coperti negre inscriptionata cu auriu, cu filele galbene ii atrase atentia. Era Biblia. Isi aduse aminte de vremurile cand parintii o duceau la biserica . Stia ca era un pacat de moarte sa-si curme viata. Gandurile incepusera sa zboare, daca parintii ei ar fi in lumea dreptilor printr-un gest necugetat, n-ar mai putea sa-i intalneasca nici macar acolo Sus. Tot mama ei draga ii insuflase dragostea pentru Dumnezeu.
Debusolata privi in juru-i, peretii erau incarcati de amintiri, poze de familie, schite facute de tatal ei arhitect. Chiar pana si aerul i se parea ca emana prezenta familiei. O podidi plansul, o durere mare ii strapungea tot trupul, chircindu-se pe canapea. Cum s-a putut intampla asa ceva. Gandurile ii zburau aiurea de la amintiri trecute pana la amintiri recente.
Zgomotul continua, era totusi telefonul, care suna indelung. Ceva o facea sa-l lase sa sune, dar sunetul clopotelului nu mai contenea parca vroia sa-i spuna ceva. In cele din urma ametita de atata durere si cu corpul tremurand ridica receptorul. N-a putut sa rosteasca nimic, auzi decat vocea matusii sale strigand-o. Era matusa Vera, sora mamei ei, care stapanindu-si plansul o anunta pe Maya ca va sosi la ea cat mai repede cu putinta. Se abtinu sa-i dea explicatii prea multe, desi venea sa o ajute pentru cele necesare inmormantarii.
Maya era flebetea lui tanti Vera. Maya era la inceput de drum, doar absolvise liceul si intrase la facultate, trebuia sa fie cineva alaturi de ea!
De acum incolo destinul acesta cumplit isi va pune amprenta asupra personalitatii Mayei.
Era seara tarziu, bezna afara, bezna in sufletul Mayei, care astepta ceva. Aceasta asteptare era familia ei, care nu mai era.
Zorii se intrezarira iar Maya nu dormise deloc. O noapte alba, innegrita de doliu. Matusa Vera o gasi pe canapea cu hainele inca jilave. Ingrijorata tanti Vera, cum o stirga Maya, aduna cu repeziciune din dulap cateva lucruri de schimb. Aveau sa mearga la morga sa ridice corpurile neinsufletite si sa se ocupe de funeralii.
Cand o vazu pe matusa ei, Maya se simti protejata desi starea de rau persista. Maya avea aceeasi predispozitie ca a mamei ei. Era pe un teren vulnerabil, oricand se putea imbolnavi si acest lucru il cunostea si tanti Vera.
Acele trei zile de priveghi la capataiul parintilor ei era prea mult pentru Maya.
Era palida, incercanata si slabita. N-a putut sa vorbeasca cu nimeni, in afara de niste raspunsuri evazive date matusii Vera. Negrul ii subtia si mai mult silueta. Era ca o umbra. Dar undeva in sufletul ei ceva o tinea tare, era CREDINTA
."

2 comentarii:

iceythoughts spunea...

Pe mine nu m-a plictisit deloc.

Anca Vrinceanu spunea...

Multumesc George inseamna ca ma plictisesc eu, de una singura, :)

Top 25

Top25.ro

Directorul meu info