Povestea lui Vincent

Soarele sari de linia orizontului si o lumina sclipitoare umplu natura somnoroasa, care incearca sa se trezeasca pentru o noua zi. Vrabiile gurese faceau salturi, de pe o creanga pe alta, scuturandu-si penele realizand niste dansuri ritmice.
Vicentiu isi lua geanta ca la un semnal de alarma, ca un sunet acut al clopotelului, anuntand inceperea orelor scolare. Da, trecuse atata timp de atunci. A ramas doar cu un reflex. Au trecut cativa ani de cand a terminat universitatea, unde si-a tocit coatele pentru a ajunge doctor.
Lua cateva carti de specialitate sub brat si privi pe ochiul geamului din hol, unde se itea lumina argintie de iunie. Il orbea. Isi aminti primul contact vizual cu Oana. Ramasese fascinat. Dar, atunci, a trebuit sa plece neaparat la Bucuresti pentru studii, pentru a-si desavarsi menirea. Vicentiu era un om bland, cu trasaturi bine definite, cu o statura impozanta, crescut intr-o familie de oameni cu credinta in Dumnezeu.
Inchise ochii brusc, electrocutat de imaginea pregnanta a Oanei. Era o fata zvelta, cu parul de culoarea castanei, cazand in falduri pe umerii gingasi. Acum, era o femeie casatorita cu un avocat de notorietate din localitate.
Tanarul Vicentiu a suferit enorm, de aceea n-a plecat din oras preferand sa faca naveta. Se multumea doar sa o zareasca pe drum, cu mersul elegant, unduitor in rochiile de satin inflorate. Scrasnea din dinti la gandul ca, in acea casa de caramida rosie a avocatului Cerneschi, Ana ar sta sechestrata si opresata de niste hartii legale, buchisite de sot.
Cateva broboane se prelinsera pe fruntea lata si venele albastrii de la tample stateau sa plesneasca. Inima incepu sa aiba un ritm trepidant si sacadat. Se gandi ca trebuie sa rezolve si aceasta problema. Tranti usa nervos ca un avertisment al gandurilor sa se potoleasca o data, ca va descurca si aceasta problema.
Urca in automobilul Dacia, pe care il gara in fata curtii de pe strada Odissea. Porni, iar pe drum ii veni un gand de a da un ocol chiar prin fata casei de caramida rosie a familiei Cerneschi. Era ora, la care Oana se pregatea si ea, la randu-i, sa mearga la serviciu si poate o va intalni. Sau poate sa treaca prin fata Tribunalului sa adreseze o intrebare la ghiseu, oricare alta, pur informativ, doar o va intalni pe ea. Dar gandul ca s-ar intalni cu avocatul il facu sa isi vada de drum. O lua pe drumul national marcat de lanurile de grau parguite, si ici-colo pe marginea soselei pete sangerii ale macilor infloriti pe care le puteai confunda cu niste marcaje de drum. Accelera catre Bucuresti cu viteza peste maxim admisa, parca un drum spre niciunde, spre nicaieri.
Odata ajuns la spital realiza ca avea atatea vieti de salvat, incat trebuia salvata a lui insusi. Avu remuscari de egoismul sau. Asistenta il astepta in pragul usii si anunta o urgenta. O femeie insarcinata din provincie, venita asta noapte la camera de garda. Doctorul Vicentiu trase din cuier halatul, prinse in fuga fisa si pasi catre salon. In timp ce analiza diagnosticul, zari un nume foarte cunoscut lui. Oana Cerneschi. Grabi pasul si deschise usa salonului. Ana intinsa pe pat, asudand, speriata de ceea ce ar putea sa se intample cu sarcina, privi ingrijorata catre cadrele medicale aflate in salon. Vicentiu o avusese doar in vis. Exclus sa fie tatal copilului ei si cu atat mai putin sotul ei. Ii lua mana pacientei si o linisti ca totul va fi bine. Acum, era doctorul Vicentiu si nu mai era Vincent din liceu. Oana ii multumi cu un suras pe buze. Doctorul se retrase si ii prescrise o ecografie. Pleca din salon uimit de coincidenta, si, nu numai, ci de realitate. O realitate, care l-a vindecat. L-a vindecat de himerele din zi si din noapte.

Gandurile ii mai jucau feste. Se gandi ca asta inseamna sa iubesti pe cineva cu adevarat, sa ii respecti deciziile si realitatea celuilalt, care va deveni si a ta.

octombrie 2010

5 comentarii:

Denisa spunea...

Ar trebui sa scrii mai mult, o nuvela, un roman...suna frumos, interesant

Anca Olga spunea...

multumesc mult denisa pentru aprecieri

GABRIELA spunea...

Ahhh..pai parca sfarsitul e prea brusc...as mai fi vrut ceva pana la trezirea tanarului doctor la realitate! Oamenii, de obicei, nu renunta atat de usor la himere, chiar atunci cand stiu ca sunt doar himere.
Zic (parerea mea, desigur) sa regandesti finalul!

Anca Olga spunea...

Multumesc Gabriela, asa e,,, cred ca mi-ar mai fi luat o pagina in care personajul s-ar fi chinuit
Ai perfecta dreptate, probabil, printr-o inversare a rolurilor, eu mi-am dorit sa ma trezesc mai repede la realitate :)
Cu drag

Iasi spunea...

Si mie mi-a placut cum ai scris si cred ca ar trebui sa scrii mai mult. PAcat ca din aceasta indeletnicire nu iti poti asigura un venit decent

Top 25

Top25.ro

Directorul meu info