Cum ne pregatim de sarbatori?

In afara de faptul ca acum in acesti ani procurarea produselor specifice de sarbatori sunt mai eficace, o alta chestiune, in ceea ce priveste locatia intampinarii noului an, a devenit o dilema printre multi cunoscuti. Imi voi expune parerea mea si asa cum am interpretat eu "problemele" cu care s-au confruntat si acesti amici. Pana mai acum cativa ani se dadea cate o petrecere burlaceasca in care dansul si voia buna in zgomot de pocnitori te faceau sa ajungi acasa mahmur si cu timpanele afectate.
Multi mi-au reprosat ca prea vad in profunzimea lucrurilor. Dar, am avut si dezamagirea unor petreceri, in care tare mult mi-as fi dorit sa fie mult mai linistite si chiar in varful patului, pentru ca acea noapte a fost o risipa de timp, o energie consumata pe niste prietenii care nu aveau nici in clin nici in maneca cu "little black dress".
Intr-un an am fost si intr-una din pietele mari. Scandal mare si nebunie. Jocuri cu aruncatul sticlelor de sampanie. Mare lucru ca am scapat teafara. 
Emotiile de dinaintea sarbatorilor, cu cine alegi sa mergi. Toti sunt intr-un stand by. Daca te duci la X sunt manele, daca te duci cu Y iti face noaptea capul calendar, pe care il vei folosi tot anul.
O lume care isi doreste mult sau foarte mult, decat ceea ce pot si merita, de la noul in an, in loc sa se bucure cu ce au.
Banii investiti pe o noapte de revelion nu ar fi mare, desi multi dintre romani chiar se confrunta cu greutati. Daca ne-am scoate din suflet acea calitate de modestie cu care sa intampinam anul cu bucurie si sa nu fim de un egoism exacerbat ca totul ni se cuvine, poate am fi mai linistiti, mai impacati.
Multe cunostinte nu stiu ce vor face, pentru ca asteapta telefoane magice de la vreo cine stie ce petrecere trendy, uitand de prietenii care le-au fost aproape tot anul. Tu esti un fraier ca ai stat un an de zile sa parlamentam de toate, cand 'uite ce tipe interesante se intrevad la finele anului' sau 'o prietena imi face cunostinta cu un tip', 'scuza-ma ca na, e momentul meu' si-ar zice ea. 'Asa cum a fost in toti cei zece ani', as zice eu in sinea-mi.
Asa, ca o parere din afara este o societate destul de incercata in ultimii ani, cu oameni care si-au pierdut servicii, carora patronii le-au taiat din salarii, altora li s-au incheiat "frumos" contractele. Deci, e de inteles.
Dar, cat de prieten sa fii si sa lasi de la tine, cand o persoana in timpul cand era la un super job, si inevitabil era manager, asa cum sunt toti, si avea acel "grup" fantastic cu care se ducea la restaurante, iar tu erai doar un bun ascultator la capatul celalalt al undei de satelit si acum si-ar dori un revelion de criza.
Pana la urma, e si firesc ca fiecare sa isi aleaga o companie care sa il multumeasca, pentru ca nimeni nu s-ar duce sa planga, ca doar nu te-oi duce la priveghi.
Ce am mai observat, ca intr-un mod frumos sarbatoresc chiar oamenii care muncesc din greu, cinstit si care valorizeaza munca lor. Oameni deschisi si harnici, cu copii frumosi si reusiti. Oameni care se completeaza. Oameni care sunt cu frica lui Dumnezeu. Femei care pregatesc bucatele si gospodaresc pentru familia lor si care de multe ori sunt vecine foarte bune. Asa ca... vecina...asteapta-ma ca vin!
 

9 comentarii:

FromMegwithLove spunea...

eu am mers in ultimii ani in oras (nu neaparat Bucuresti). am vazut artificiile, am ascultat muzica, am baut un pahar cu sampanie si-acasa.
am scris si eu pe blog despre obiceiuri de anul nou, dar chiar si asa, e loc pentru fiecare sub cer :)
oriunde si orice ai alege, iti doresc sa te simti bine.
Te pup :*

Anca spunea...

Multumesc, mult... sa vedem ce ne asteapta anul care vine
Te pup

Diana spunea...

:) Din acest punct de vedere as zice ca sunt... norocoasa. Ma multumesc cu putin si ma bucur de mult - de la caz la caz. Pentru mine, esential e anturajul si anturajul in perioada sarbatorilor este format intotdeauna din prieteni si amici apropiati - poate azi e mai greu sa ne intalnim pentru ca cei mai multi sunt imprastiati prin lume, dar atunci cand vin in tara ne intalnim mereu.
Singurul lucru pe care il doresc - si il urmaresc - atunci cand e vorba despre petreceri este dansul. Prefer sa ma eschivez de la petreceri unde stiu ca nu se danseaza. E greu - pentru mine - sa ma asez pe undeva si sa stau acolo cateva ore.
N-am fost niciodata in piata - de Craciun sau Revelion - si cred ca nici nu voi merge vreodata. :)La restaurant imi place - e comod, dar e mai putin intim. Nici la cabane nu ma omor sa merg, chiar daca numai cu grupul nostru.
Saptamana minunata sa iti fie!

Anca spunea...

Diana, iti multumesc mult ca imi impartasesti din experienta ta, chiar imi e de folos. Imi dau seama de noul in anturaj in care sunt angrenata, si dupa cum bine se vede din ceea ce am scris, mi-au lasat aceste impresii.
Sper sa pot tolera pe viitor si sa ma bucur mai mult de evenimentele din jurul meu.
Dupa cum se vede te pregatesti din timp si tot din timp si voi, prietenii, nu va uitati.
Sarbatori fericite si un Mos Craciun bogat, daca nu mai vorbim pana atunci

Mihaela Pojogu spunea...

Anca pentru mine de sarbatori, adica Craciunul din prima zi inseamna liniste, inseamna familie, reuniune. A doua zi o dedicam nasilor si apoi acasa doar noi doi, eu si sotul. Revelionul inseamna dans, prefer acasa, la mine sau la cineva, fara fum de tigara, mai putina mancare si mai multa voie buna. Anul trecut nu mi-a placut foarte tare, practic am stat si a venit dimineata peste noi asteptand muzica... Cand am ajuns acasa am dansat cu sotul meu si apoi somn. Nu fac parte din persoanele care au nevoie de anturaj, grup mare ca sa se distreze.
Unii nu stiu sa se distreze doar cu partenerul de viata. Prevad ca anul asta asa va fi, in doi.

Anca spunea...

Mihaela, ce frumoos!
De Craciun e in mod traditional in familie.
La revelion e mai problematic, si in ceea ce priveste muzica, daaaa :))
depinde cine se ofera "dj"
Am avut si cateva revelioane spectaculoase, recunosc, dupa care inca tanjesc. Dar, nu le poti avea pe toate...Sarbatori fericite! Multumesc de vizita

Creare Site spunea...

Cel mai frumos e ca de Craciun sa ai familia langa tine :x Iar revelionul e doar de relaxare . . tot cu cei dragi langa tine.

Elly W. spunea...

Despre aceste sarbatori, si despre sarbatori in general, am pareri care nu prea concorda cu ale majoritatii. Nu mai scriu despre parerile mele fiindca nu vreau sa supar pe nimeni. :)

CARMEN spunea...

In mod traditional in familia mea, in seara de Ajun vin copii acasa si impodobim bradul impreuna, cantand si ascultand colinzi, dupa care servim impreuna masa si meniu contine neaparat peste. Craciunul este deasemenea o serbare de familie, avem insa din cand in cand si invitati, in ambele zile. Revelionul il petrecem de obicei undeva organizat, restaurant si muzica. Nu neaparat alaturi de un grup de prieteni; suntem sociabili si ne simtim bine oriunde, daca noi doi suntem impreuna :)
Anul acesta fetele isi vor aduce prietenii la mesele de Craciun. Noaptea de An Nou o vom petrece cu o familie prietena, intr-un club din cartier. Pentru mine, intreaga luna decembrie este cea mai frumoasa luna din an! O perioada magica!
Sper sa gasesti modul perfect de a petrece sarbatorile. Te pup si iti trimit numai ganduri bune! ♡

Top 25

Top25.ro

Directorul meu info