Iesirile la munte din liceu



O vacanta de vara din anii de liceu in care la moda, in acei ani, erau excursiile si taberele in natura. Lipsiti de tot ce inseamna tehnologia actuala, acestea erau distractiile care ne delectau.

Fratele meu montaniard convins mi-a spus ca va pleca cu colegii lui in Muntii Buila din judetul Dambovita si ca ar putea sa ma ia si pe mine. Zis si facut. Dupa un training strasnic si tot ce inseamna si tot ce insemna luarea in seama a programului care avea sa ma astepte, n-am mai stat pe ganduri si mi-am facut degraba rucsacul.

Trebuia sa ne intalnim cu colegii la baza taberei. Cu tot calabalacul si timpul parcurs cu trenul am coborat intr-o halta, care insemna pe vremea aia doar o oprire de cateva clipe, ce insemna sa te arunci cu tot cu bagaje de pe scari si mai trageai si o privire sa zaresti indicatorul pe care scria numele localitatii. Sa fii sigur ca ai ajuns bine. Totul a decurs bine pana cand a inceput urcusul. Mers la picior, urcus si ghidati de o harta.

Peisajul deosebit se deschidea in fata ochilor precum un evantai ondulat, verde degradé si un peisaj ca o lume nebanuita de basm.

Trebuia sa tin pasul soldateste, nu aveam incotro. Seara se lasa repede la munte. Era nevoie sa grabim pasul. Nici un mijloc de comunicatie cu tabara. Incepusem sa am emotii pe care mi le exprimam prin pasi hotarati. Ca sa nu zic ca imi venea sa o iau la goana.

Obisnuiti cu muntele aveam lanterne profesionale achizitionate prin cunostinte.


Incet, dar sigur, peisajul de basm se intuneca. Imi vedeam doar pasii luminati pe care trebuia sa ii mentin apasati pentru a nu aluneca. Doar fosnetul brazilor inalti ne acompaniau si privirea inainte insotita de lumina lanternelor. Nu ma mai gandeam la nimic, decat ca trebuie sa continui. De asemenea, in astfel de situatii popasurile nu trebuie sa fie prea dese. Daca am fi avut si lanterne nitecore, cum sunt acum poate, altfel ne-am fi descurcat. Atunci ne-am gandit la semnalele acustice pe care trebuie sa le transmitem bazei. 
Norocul cel mare a fost ca prietenul Dan a fost pe ‘cararea’ noastra si ne-a iesit in intampinare cu flashuri de lanterna. Si, asa am scapat de greutatea rucsacului cu cadru, unde aveam si sacul de dormit si izoprenul, plus conserve dar si bagajul propriu-zis.

2 comentarii:

Spunsieu spunea...

Da, daca n-ai experienta e greu la munte! Noroc ca nu erai singura.

CARMEN spunea...

amintiri pe care fiecare generatie le are :)
La multi ani de Florii! o Duminica minunata!

Top 25

Top25.ro

Directorul meu info