Internetul 'viaţa noastră'

Mediul online ne ocupă din ce în ce mai mult timp. Chiar dacă nu ne dăm seama reţelele de socializare sunt acele 'ieşiri la suc' cu prietenii sau 'cafeluţele de dimineaţă'.
Asta simt in fiece dimineaţă că trebuie să 'văd ce mai e' şi ce 'se mai intamplă' pe bf.
Deja îi consider pe toţi prieteni şi vecini sau chiar rivali, însă în mod real constat cu consternare că nu e aşa. E o altă realitate. Nici nu sunt măcar în jurul meu pe aproape acei oameni. Şi ştiţi ce e culmea? Că te poţi saluta pe internet cu ei, iar pe stradă nici să-ţi dai atenţie.
Nu am vizionat filmele din ultimul timp care preconizau acest fenomen, cu personaje care 'spionau' viaţă altora prin prisma noilor tehnologii.
Nu am crezut că o sa devenim niste voaiorişti.
Eu mă menţionez şi pe mine în acest comportament ce pare a ţine clar de dependenţă.
Atunci când intru pe net îmi găsesc toate scuzele. De ex. că poate găsesc ceva interesant, poate a intrat prietena din Germania şi schimbăm o vorbă, că poate cine ştie ce e-mail am primit si am ratat ocazia vieţii. (bine ca uneori se întâmplă ca un semn internautic ca şi un telefon să iţi schimbe viaţa). Ce să mai spun că dacă îţi găseşti şi un job, simţi că te a motivat netul :))  Măcar n-ai stat degeaba atâta timp.
Mai mult de atât până şi cele bisericeşti le poţi găsi pe internet.
Asa 'ocupaţi' am ajuns că odată m-am gandit că am ratat rugăciunile dimineţii şi le-aş putea citi pe iphone în metrou.
Este incredibil cum ne-a acaparat internetul. Ma bucur totuşi că mi-am dat seama pentru că îmi doresc foarte mult să îmi pun nişte limite, astfel încât să fiu şi social 'actualizată' dar şi în mod real să fiu angrenată. Să văd situaţiile şi vieţile oamenilor în mod firesc.
Am aşa nişte feelinguri că pe unii ăi voi intreba ce fac de 1 Mai şi mă aştept să imi spună că mai nimic şi in cazul odihnei o vor asezona cu un film online :))
Iar tragedia cea mai mare este cu iubirea net:)) 
Iubirea e cam într-un anumit fel "pe net cu totul la pachet. Stai un pic si dai un click, te-ai ales cu un iubit. Un pupic nu ai primit. Doar un like te-a zăpăcit."


Niciun comentariu:

Top 25

Top25.ro

Directorul meu info